Sindromul „down” loveşte doctoratul din România

Sindromul „down” loveşte doctoratul din România

Comunitatea europeană dă României fonduri nerambursabile pentru reorganizarea doctoratului. Ma­na­gerii României elimină competiţia şi regulile repartiţiei banului public şi şcolile doctorale înscriu doc­toranzi care nu trebuie să facă nimic decât să pape banii publici. Conducătorii de doctorat „egali” duc cercetarea „down” şi o păstrează tot inutilă.
Că România…

Că România este o ţară cu o cercetare ştiinţifică ce poate fi văzută eventual la microscop este o rea­li­ta­te cu care trebuie să ne obişnuim că ne place sau că nu ne place…
Că România este o ţară în care orice resursă dispare ca apa în deşert, fără folos, fără urmă este tot o rea­­li­tate pe care noi o ştim iar alţii o descoperă tot mai mult…
Că în România minciuna este singurul adevăr care ne conduce, ne hrăneşte şi ne linişteşte este o rea­li­tate care ne transformă orice vis în coşmar…
Cum niciodată un necaz nu vine singur aşa şi realităţile nu pot trăi niciodată una fără de alta.
Hai să dăm cu tunu’n’banu’comunitar…

Aflăm astfel dintr-o scrisoare „pe telefonul scurt” dintr-o instituţie universitară a unui expert în păpat bani de pomană ajuns pe criterii politice, director de şcoală doctorală, că Agenţia Managerială a Pro­gra­mului Operaţional Sectorial – Dezvoltarea Re­surselor Umane (AM POS DRU) cu finanţare eu­ro­peană asigură asistenţă nerambursabilă pentru burse de doctorat.
Prin efortul expertului, „s-a vrăjit” un număr de 169 de burse a câte 1,850 lei/lună/doctorand pentru mândra şcoală pe care o conduce.
La prima vedere, totul pare foarte lăudabil!
Si totuşi…
Doctoratul nu este nicăieri în lume şcoală elementară obligatorie…

Adică, expertul nostru, din familia de experţi din învăţământul superior pe care l-au adus la nivel in­fe­rior, împreună cu numita Agenţie au adus câteva „îmbunătăţiri” viziunii civilizate de a face doctoratul.
Peste tot în lume, doctoratul este o activitate deosebit de serioasă a universităţii în care sunt implicate două persoane cu poziţie deosebită.
Doctorandul este tânărul care doreşte să se perfecţioneze pentru activitatea de cercetare.
Conducătorul de doctorat este profesorul cu competenţă în cercetare recunoscută, care este în stare să participe la competiţii în care să câştige finanţări pentru proiectele pe care le propune şi pe care le va utiliza ca modalităţi de finanţare a studiilor doctoranzilor pe care urmează a-i recruta.
Adică, un profesor câştigă o competiţie de acces la banul public sau privat printr-un proiect propriu de calitate iar doctoranzii sunt recrutaţi de el pentru aceste proiecte şi nu pentru altele, sau un doctorand convinge o firmă să-i ofere o bursă privată cu care se adresează profesorului pentru a-l conduce spre competenţa superioară.
Aceasta este regula, aceasta este condiţia evoluţiei cercetării: profesorul este cel care prin proiecte câştigate, este orientat de comunitate spre acele direcţii de care comunitatea are nevoie de com­pe­ten­ţa sa.
Tot aşa tinerii sunt orientaţi spre teme de care comunitatea are nevoie, sunt orientaţi spre adevărate competenţe dintre competenţele existente.
La noi da, fiindcă e valabilă Legea lui Chirhov: „numărul celor care intră în şcoală este egal cu numărul celor care ies din şcoală”!
Noi suntem originali cu orice preţ….

Scrie expertul mai sus pomenit:
„…
- toate locurile sunt cu frecvenţă şi doctorandul va fi obligat să efectueze numai activităţile din cadrul programului de doctorat (nu va avea activităţi didactice, activităţi la firme etc);
în ghidul solicitantului pentru program se prevede rambursarea bursei in cadrul: ” întreruperea ciclului de doctorat de către doctorand sau de către instituţia organizatoare de doctorat, prin exmatriculare, conduce la încetarea finanţării doctorandului, respectiv recuperarea cuan­tu­mu­lui bursei plătite până la momentul respectiv.”; cu alte cuvinte nu se fac referiri la nefi­na­li­zarea doctoratului în 3 ani, sau cazuri de întreruperi fortuite. In acest moment între indicatorii pro­iect­ului nu este prevăzut ca toţi cei 169 de doctoranzi să finalizeze în 3 ani (în opinia noastră ar fi de dorit, dar nu excludem neîncadrarea în termenul de 3 ani);
- vă rugăm să selectaţi doctoranzi de calitate (în acest moment nu este limitat numărul de locuri pe conducători, catedre, facultăţi). Durata înscrierii se va prelungi cu o săptămână, iar în urma ad­miterii va trebui să rezulte o ierarhie valorică pe domenii de doctorat, (conducătorii din fiecare domeniu se vor pune de acord cu această ierarhie); în situaţia depăşirii numărului de doctoranzi (169) va opera selecţia făcută la nivel de conducere Scoală Doctorală.
"nu se exclude admiterea la fără frecvenţă pe locuri de taxă…”
Să citim acum printre rânduri câteva idei care arată că de fapt cu oameni ca expertul de mai sus şi o Agenţia Managerială incompetentă şi iresponsabilă am ajutat doctoratul din România să fie „down”.
Noi nu avem nevoie de competiţie!

Se vede din mesajul pe telefonul scurt că contractul pentru bursele doctorale cu Agenţia Managerială este de 169 de burse. Adică, nici un profesor, conducător de doctorat nu trebuie să participe la vreo competiţie de proiecte. Ei vor primi bursele, aşa, pe ochi frumoşi, fără nici cea mai mică respon­sa­bi­li­tate faţă de bugetul public!
Ce vor cerceta doctoranzi lor? Nimic concret, nimic necesar fiindcă cel care dă banii nu impune nimic!
Păi, de ce ar impune dacă banii nu sunt ai lui? Cine nu deschide ochii, deschide punga şi dacă punga-i deschisă de ce nu ne-am servi la discreţie din ea?
„Alegeţi doctoranzi de calitate!... „
Adică daţi cu arcanul până reuşim să acoperim întregul contingent de 169 de burse.
Si aşa a ajuns doctoratul din România, învăţământ de masă! Câte burse, atâţia doctoranzi, nu contează criterii, fiindcă fiecare profesor este invitat să o facă! Adică fiecare cum o ştie!
Păi cum poţi să alegi doctoranzi, dacă tu nu ai proiect câştigat în acest scop? Dacă nu există cer­cetare, ce ar trebui să facă doctoranzii „aleşi”?
Să ne facem că facem…

Scrisoarea, autentică altfel, ţine să atragă atenţia mai ales că trebuie doctoranzi ca să arătăm lumii că suntem şi noi în stare să avem o şcoală doctorală, şi de fapt nu există nici un motiv ca vreunul din conducătorii de doctorat nu riscă nimic dacă doctoranzii lui nu finalizează teza.
Adică, noi ne facem că facem doctorat, oamenii iau bursele, dar nu vă fie frică, nimeni nu poate fi în­vi­no­văţit!
Dacă vă este teamă, mai daţi odată în doctorat….

Dacă vă este teamă, atunci daţi-le doctoratul! Asta rezultă ca soluţie liniştitoare.
Adică, doctoranzii nu intră pe teme de care cineva ar avea nevoie, ci numai aşa, să fie locurile ocu­pa­te şi banii consumaţi, iar teza li se va recunoaşte ca să nu se depăşească cei trei ani! Indiferent de ca­li­tate, fiindcă numai timpul contează, el nu trebuie depăşit, nimeni nu trebuie să rişte, dacă hârtia suportă!
Alegeţi după ochi, că tot nu contează….

Din circulara pe linia scurtă se vede grija directorului de şcoală veche, adică din epoci de mult apuse care însă nu au plecat dintre noi, că nu ne interesează proiectele de nici un fel fiindcă „… în urma ad­miterii va trebui să rezulte o ierarhie valorică pe domenii de doctorat, (conducătorii din fiecare domeniu se vor pune de acord cu această ierarhie); în situaţia depăşirii numărului de doctoranzi (169) va opera selecţia făcută la nivel de conducere Scoală Doctorală…”. Adică, mânăreala, intervenţia ne­pro­fe­sio­nistă şi arbitrară a „…LA NIVEL DE CONDUCERE SCOALĂ DOCTORALĂ…” va rezolva totul fără proiecte, în afara oricăror norme ale comunităţii europene. Va opera ca pronia cerească, fără responsabili, ci numai prin voturi impersonale!
Păi, dacă tot este aşa, de ce nu face direct acest „…NIVEL DE CONDUCERE SCOALĂ DOC­TO­RALĂ..” selecţia cea mai bună? Apoi, dacă tot este atât de priceput acest „…NIVEL DE CONDUCERE SCOALĂ DOCTORALĂ…” de ce nu dă el în mod direct şi doctoratul din prima zi, iar banii îi dă el, NIVELUL cui trebuie, că asta ştie el să o facă foarte bine…
Noi şi ei, şi iarăşi noi….

Oamenii vechi sau cu năravuri vechi, cred în continuare că stilul de conducere comunist este singurul posibil.
Ei nu sunt în stare să înţeleagă că accesul la banul public, al bugetului statului român sau la bugetul comunităţii europene, SE FACE NUMAI PRIN COMPETIŢIE!
Competiţia nu înseamnă nici concurs în spatele unei uşi închise, nici ajustare „…LA NIVEL DE CONDUCERE SCOALĂ DOCTORALĂ…” ci înseamnă mai ales alăturarea de intenţii de teme ale acelora care au competenţă. Nici Agenţia şi nici şcoala doctorală nu pot înlocui competiţia decât dacă recunosc că aruncă banii publici prin acţiuni favorizate.
Si atunci, cercetarea nu mai are cum să fie de folos cuiva, ci numai interesului personal al indivizilor…
Fără competiţie, este greu de crezut că doctoranzi „înmatriculaţi cu arcanu’…” vor avea teme de actualitate şi necesare, iar de aici tezele lor, pregătirea lor se va dovedi acelaşi fiasco.
O dovedesc teze de la mândra şcoala doctorală a îngrijoratului director, teze ajunse sub nivelul lu­cră­rilor de licenţă… şi loc mai este, fiindcă sindromul „down” în învăţământ ne împinge la un nivel de unde nu se poate ieşi într-o generaţie.
Forma fără fond devine parte a brandului de ţară a României! Cu ce preţ însă? Cine plăteşte acest preţ?






SURSA:
http://www.graur.org/Arhiva.InfoBlitz/sindromul.down.htm